Vietile lui Rasputin

Numele sau cu rezonante malefice, plin de conotatii extravagante, excitant, exotic, inspaimantator, a fost imprumutat, ca factor de atractie irezistibila, multor localuri publice de pe toate meridianele lumii (baruri deocheate sau oneste restaurante cu specific rusesc din Toronto pana in Vancouver, din New York pana in Baton Rouge, din Liverpool pana la Madrid), a devenit marca unei celebre vodci (care si-a trait clipele de glorie si pe plaiurile noastre) si a ajuns, la mijlocul anilor ‘70 ai veacului XX, pe buzele junilor din lumea intreaga, gratie unei formatii disco in mare voga, Boney M, care a avut inspiratia sa-l faca pe Rasputin erou al celei mai faimoase melodii pe care a creat-o. O melodie cu ritm dracesc (cum altfel?), al carei refren ametitor „Ra, Ra, Rasputin/ Lover of the Russian queen/ There was a cat that really was gone/ Ra, Ra, Rasputin/ Russia’s greatest love machine/ It was a shame how he carried on“ se mai aude si astazi in selectiile radifonice de „oldies but goldies“. Desigur, nici versurile care acompaniau melodia si nici recitativele piesei nu erau ascultate cu atentie (desi povesteau cu zvelta acuratete istoria monahului nebun), pentru ca zvapaiala (obligatoriu executata cu miscari acrobatice de cazacioc) de pe ringul disco isi atingea apogeul doar atunci cand era alimentata de carbunii incandescenti ai refrenului. Cine a fost, de fapt, cel pe care dibaciul textier al celor de la Boney M l-a numit „amantul reginei“ si „cea mai performanta masina de amor a Rusiei“?

Primele chinuri ale harului

• Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
• Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a…

Despre inceputurile halucinate ale personajului nostru, cel mai bine povesteste Henri Troyat (Lev Aslanovici Tarasov, pe numele lui adevarat, om de cultura francez de origine rusa, autor a mai bine de o suta de carti biografice, romane si sinteze istorice), care, in volumul Raspoutine (Editura Flammarion, 1996), il surprinde pe Grigori Efimovici la prima sa incercare de a-si descolaci funia destinului din jurul grumazului:
„Mai mult decat oricare altul, micutul Grigori e convins ca s-a bucurat de grija nemasurata a puterilor ceresti. Boala l-a slabit, asa ca gandurile ii sunt in devalmasie si are nervii firavi. Aproape ca nu poate dormi, plange adesea fara motiv si se vaita ca «doamna aceea frumoasa, cu straie albastre si albe» nu mai trece pe la el sa-l vada. Apoi, moartea lui Mihail ii sapa un hau in existenta. Se mira ca fratele lui a disparut si se tot intreaba ce-o fi devenit el, tovarasul sau de joaca atat de ager si de voios. De ce Maica Domnului l-a luat la ea in brate, in vreme ce pe el l-a lasat acolo, pe Pamant? Se tot da de ceasul mortii sa dezlege aceasta enigma, in timp ce tesala si da nutret manjilor din grajd. Tupilat printre animale, le vorbeste acestora precum oamenilor. Si are certitudinea ca ele il pricep. Si el, si jivinele, isi inchipuie micutul, vorbesc aceeasi limba, cea a simplitatii.“

Nasterea si drumurile nesabuitului Grigori

Grigori Efimovici a venit pe lume in 10 ianuarie 1869 la Pokrovskoie, un sat siberian din gubernia Tobolsk. Legenda spune ca, in ziua nasterii sale, o stea cazatoare a strabatut bolta Nordului. De mic, in plina atmosfera rustica siberiana, a intrat in contact cu practicile si credintele samanice ale acestor meleaguri, care opereaza un ciudat sincretism intre religiile orientale, paganismul slav si, desigur, crestinismul ortodox. La varsta de 15 ani, se pare ca a adastat in sanul unei comunitati a sectei Khlystis (intemeiata de un taran in secolul al XVII-lea), inspirata de un filon gnostic, ai carei membri respingeau partial dogma crestina, crezand in schimb intr-o iluminare directa, realizata prin comunicarea cu Duhul Sfant, intrupat in fiecare dintre noi. Interzise de Biserica, ritualurile sectei se celebrau intr-o grota ticsita cu lumanari. Dupa rugaciuni, erau distribuite camasi albe, care semnificau invierea. Imbracati cu ele, barbati si femei laolalta incepeau sa danseze frenetic si apoi sa se autoflageleze. Totul se ispravea intr-un balamuc orgiastic, in timpul caruia dansatorii isi lepadau hainele. Pe la varsta de 18 ani, potrivit anumitor surse, Rasputin traieste primele crize mistice majore. Atunci se casatoreste cu o vecina, Praskovia Dubrovina, o taranca la fel de putin scolita ca el, careia ii tranteste cinci copii (dintre care primii, Mihail si Gheorghi, se savarsesc din viata prematur). Cunoscut de toti megiesii pentru destrabalare si betii prelungi cat pusta siberiana, Grigori Efimovici isi paraseste sotia si copiii ramasi in viata si ia calea pribegiei. Batand din poarta in poarta la manastirile ce-i ies in cale si traind din pomana, taie de-a curmezisul toata Siberia occidentala, cucerindu-si, incet-incet, faima de intelept si de vindecator. In contact cu numeroasele secte care infloresc printre faldurile ortodoxiei, misticismul sau genuin devine doctrinar si il conduce la elaborarea unor teorii obscure despre mantuirea prin pacat si prin excese de toate soiurile.In 1903, Rasputin isi face intrarea in Sankt-Petersburg, orasul lui Petru cel Mare, capitala a tarilor, si devine iute cunoscut printre capii Bisericii. Ba mai mult, ajunge un personaj in mare voga in societatea aristocratica, avida de ocultism si de mistere venite din negurile siberiene.
In 1905, este prezentat tarinei de catre Ana Virubova, una dintre doamnele de companie ale acesteia, o femeie insetata de magie si, se pare, si de celelalte oferte, mult mai lumesti, ale „magicianului“. Lucrurile merg struna, pentru ca Alexandra Fedorovna e ea insasi incantata sa aiba in anturajul sau personaje stranii. Sa adaugam ca, tot in 1905, in timpul Duminicii rosii, 25 ianuarie), calugarul cu rubasca devenise un simbol al legaturii de nezdruncinat dintre spiritul mistic si poporul rus.

Cu toate acestea, in anii care urmeaza, Rasputin nu apare la Curte decat arareori. In 1908, face dovada harului sau de tamaduitor vindecandu-l pe tareviciul Alexei, unicul mostenitor al tronului, de crizele sale de hemofilie, castiga definitiv increderea tarinei si ajunge sa-l atraga in mrejele sale pana si pe tarul Nicolae. La Curte, Grigori incepe sa-si exercite, treptat, indeletnicirea de calauza spirituala.
Mereu plin de vlaga, cu statura robusta, cu pletele si barba ravasite, incaltat cu niste cizme lacuite si infasurandu-si straiele taranesti intr-o mantie intunecata, Rasputin nelinisteste si fascineaza totodata. Admiratoarele sale ii pot cu greu infrunta privirea. Cu o remarcabila stiinta a regiei, el performeaza atat la Sankt-Petersburg, cat si in incaperile fastuoase (daca nu si prin alcovuri) ale palatului imperial de la tarskoie Selo, in niste vibrante sedinte de exorcism, urmate de rugaciuni. Zvonurile pe seama lui devin din ce in ce mai numeroase, iar descrierile orgiilor sale cu rauri de vin si puzderie de muieri provoaca scandaluri imense. Atat detractorii, cat si partizanii lui devin din in ce mai patimasi, cu atat mai mult cu cat prezenta calugarului in preajma cuplului imperial reteaza fara drept de apel influenta anturajului traditional. Rasputin ajunge sa fie acuzat, pe soptite, de faptul ca face si desface cariere de generali, de mitropoliti si de ministri. Printre admiratorii sai se numara profesorul de teologie al tareviciului, preotul Vasiliev, generalul Voikov, comandant al garzii palatului, mitropolitul Pitirim si marea ducesa Anastasia. Ostil in schimb ii este Piotr Stolipin, presedinte al Consiliului, care care declanseaza o ancheta si il pune pe Rasputin sub supravegherea nemiloasa a Ohranei, politia tarista (vezi caseta). Dupa un raport public prezentat de la tribuna Dumei, in expunerea presedintelui institutiei, Rojianko, destrabalatul monah (nicicand hirotonit) este indepartat de la Curte. In 1911, Grigori Rasputin anunta (ameninta) ca va pleca in pelerinaj spre tara Sfanta, dar in toamna aceluiasi an este zarit dand tarcoale prin cartierele capitalei si facandu-si mendrele la fel de infocat ca pe vremuri. Odata cu declansarea primului Razboi Mondial, controversatul personaj este definitiv discreditat: i se aduce acuzatia ca ar fi o unealta a Germaniei la Curte, ca slujeste cauza evreiasca si ca doreste pierzania aristocratiei rusesti. Influenta lui subterana isi face insa in continuare drum, pana intr-atata incat, in septembrie 1915, cand tarul Nicolae al II-lea preia personal comanda trupelor, destituindu-l pe marele duce Nikolai Nikolaevici, toata lumea vede in asta mana sumbrului calugar. Proiectele eroice de asasinat puse la cale impotriva sa incep sa devina la fel de multe si de entuziaste ca visele erotice ale doamnelor care i-au trecut prin asternut.

Moment de glorie: moartea

De cate ori poate muri un om? Rasputin ne asigura ca e posibil doar de patru ori. Regizorul atentatului: printul Felix Iusupov, hotarat sa-l trimita pe nemernicul care tradase cauza ruseasca la Dumnezeu sau la Dracul. Scena: casa printului, unde Rasputin este poftit sa se ghiftuiasca cu merinde alese, potrivit bunului sau obicei, si sa se umple cu vin. Atat vinurile scumpe, cat si felurile de mancare doldora de mirodenii sau prajiturile de ciocolata sunt toate drese cu cianura. Din nefericire pentru conjurati, Rasputin, dupa ce-si pune burta la cale, e la fel de viu ca intotdeauna. Solutia cea mai la indemana: pistolul. Dupa primul glont, medicul legist ii certifica moartea. Printul Iusupov povesteste ca, un pic mai tarziu, dorind sa vada cadavrul si sa se asigure de sfarsitul cosmarului sau, a intrat in camera in care Rasputin fusese depus. Pe punctul de plecare, printul aude un geamat si apoi cateva vorbe: „Vai, Felix, tocmai mie, care atat te-am iubit, mi-ai facut asta!!!“ Asasinii se reintorc la fostul cadavru si il impusca de inca doua ori. Il mai si ciomagesc postum, dupa care, incredintati ca se poate trage cortina, ii insarcineaza pe niste randasi sa arunce trupul in apele inghetate ale Nevei. Cum uitasera sa-i lege greutati de trup, starvul este gasit cateva zile mai tarziu… inecat, cu plamanii plini de apa. Dupa cianura, gloante si lovituri, inca mai respira cand a fost aruncat in Neva.
Incalecand pe-o sa, de ce sa nu spunem acum, ca in basmele romanesti: „Si daca n-a murit, cu siguranta mai traieste si-n zilele noastre“?

Hellboy
Filmul cu acest titlu a fost realizat de Guillermo del Toro, dupa banda desenata americana omonima, si a iesit pe piata in 2003, avandu-i in distributie pe Ron Perlman (Hellboy), John Hurt (Trevor Broom), Selma Blair (Liz Sherman) si Karen Roden (Grigori Rasputin). Ne aflam in Scotia anului 1944, iar profesorul Broom asista la operatiunea nazista Ragna Rok, coordonata de cine altul decat de Grigori Rasputin, un personaj care fusese ucis si apoi resuscitat, un familiar al Infernului. Demersurile echipei satanice constau in incercarea de eliberare a lui Ogdru Jahad, un demon care, insotit de legiunile sale, ar fi urmat sa puna stapanire pe intreaga planeta. Americanii intervin, proiectul esueaza, iar Rasputin este inghitit in maruntaiele Iadului. Totul s-ar fi sfarsit cu bine in acest punct, daca Rasputin, cel de neucis,
n-ar fi izbutit sa trimita din adancuri un prunc diavolesc rosu ca para, pe care profesorul Broom il va adopta, numindu-l Hellboy. 60 de ani mai tarziu, Hellboy face parte din echipa Biroului de Cercetari Paranormale, calitate in care se razboieste cu fortele raului, ce rabufnesc pe Pamant sub comanda aceluiasi Rasputin. Consilier al tarilor, personajul istoric este stilizat pana la caricatura, are aer de zombie cu barbuta si ochi dusi in fundul capului, dar numele sau e inca susceptibil sa starneasca groaza. Nemuritor, invincibil, puternic, hotarat si cultivat, el este personajul negativ perfect care, de altfel, nici nu are nevoie sa se lupte, cata vreme acolitii sai se afla langa el exact pentru asta.

Fleacuri cu miros de alcool

Din raportul de supraveghere al Ohranei, Arhivele Romanov, anul 1915.
26 ianuarie. Negustorul Simanovici i-a adus lui Rasputin cateva sticle de vin. Rasputin a organizat un dans in onoarea catorva detinuti care fusesera eliberati. La distractie au fost poftiti cei doi Volniski, Sapovalenkova, Maria Golovina, patru barbati necunoscuti si sase femei necunoscute. Unul dintre barbati avea o chitara. Petrecerea a fost foarte zgomotoasa, s-a cantat, s-a dansat si s-a aplaudat; a durat pana tarziu in noapte.
12 februarie. Rasputin a fost luat de o femeie necunoscuta si dus in casa cu nr. 15-17 din strada Trotkaia, la printul Andronikov, atasat la Ministerul Afacerilor Interne. Plecarea lui nu a fost observata, dar la ora patru si jumatate dimineata s-a intors acasa insotit de sase barbati beti. Acestia au ramas la el pana mai tarziu, cantand si dansand. In cursul zilei, Rasputin nu a primit pe nimeni, pentru ca dormea.
10 martie. Rasputin a primit o vizita de la Evghenia Karlovna Iegeva, care i-a cerut sprijinul ca sa obtina contractul de doua milioane de ruble pentru asigurarea necesarului de izmene al trupelor. Pe la ora unu noaptea, Rasputin a primit vizita a sapte sau opt oameni, in frunte cu Ensign Karpotini, un tanar de vreo 19 ani. Au zbierat, au sarit, au cantat si au dansat pana la 03.00. Au plecat, beti cu totii, spre o destinatie necunoscuta.
27 aprilie. Zvonurile spun ca Rasputin a fost trimis la Tarskoie Selo, dar ca nu-si revenise inca dupa seara precedenta. Volinski si baroana Kusova l-au sfatuit sa nu plece, spunandu-i ca „o sa strice totul“. Omul nostru i-a auzit sporovaind intre ei: „Staretul nostru a exagerat zilele astea.“ In cele din urma, l-au convins sa se odihneasca vreo doua ceasuri si au dat porunca sa nu fie deranjat.

Text de Daniel Nicolescu

Foto: Red Dot, Channel 4